Carte Electronică de Identitate gratuită până la 30 iunie 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți reamintește cetățenilor că prima Carte Electronică de Identitate (CEI) se eliberează gratuit până la data de 30 iunie 2026, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani.
Noul document de identitate reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor publice, fiind conceput ca un act securizat, de dimensiunea unui card bancar, care dovedește identitatea, cetățenia română și domiciliul titularului. În plus, CEI permite accesul la servicii digitale și integrează elemente avansate de securitate, menite să reducă riscul de falsificare și furt de identitate.
Potrivit autorităților, documentul poate fi solicitat la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de localitatea de domiciliu. Depunerea cererii se face personal, iar în cadrul procedurii sunt realizate fotografia facială și preluarea amprentelor a două degete.
Cartea Electronică de Identitate poate fi emisă în mai multe situații, precum expirarea actului actual, schimbarea domiciliului, pierderea, furtul sau deteriorarea buletinului, dar și în alte cazuri prevăzute de lege.
Reprezentanții IPJ Mehedinți îi îndeamnă pe cetățeni să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate și să își facă programările din timp, pentru a evita aglomerația de la ghișee și timpii mari de așteptare.
Autoritățile subliniază că introducerea cărții electronice de identitate face parte dintr-un proces mai amplu de digitalizare a serviciilor publice și creștere a gradului de siguranță în utilizarea documentelor oficiale.
S-ar putea să te mai intereseze
Cea de-a doua tranșă a voucherelor sociale din cadrul pachetului [...]
Apple va organiza azi, 7 septembrie, tradiționalul său eveniment de [...]
Începând cu 8 septembrie 2022 vor intra în vigoare mai [...]



