Captură imensă de țigarete de contrabandă

Ultima Actualizare: noiembrie 26, 2022Tags:

Un TIR încărcat cu peste o mie de baxuri de țigarete netimbrate, a fost depistat pe raza comunei Malovăț din județul Mehedinți, de către polițiștii de frontieră. Valoarea țigaretelor depășește 1 milion jumătate de euro. La volanul autotrenului, se afla un șofer bulgar în vârstă de 47 de ani. Acesta a declarat că își propusese să ducă marfa în Ungaria.

„Polițiștii de frontieră, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, au executat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în urma căreia a fost oprit, în localitatea Malovăț, un bărbat de cetățenie bulgară, de 47 de ani, la volanul unui ansamblu de autovehicule format din cap tractor și semiremorcă. În urma efectuării controlului asupra semiremorcii, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 555.000 pachete țigări, fără marcaje fiscale. Țigările, în valoare totală de 1.500.000 de euro și automarfarul au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.”, transmite Poliția de Frontieră Mehedinți.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Partajează acest conținut!