Cădere de pietre pe DN 57

Ultima Actualizare: februarie 28, 2023Tags: ,

O cantitate mare de pietre s-a desprins de pe munte şi a căzut pe şosea, pe Clusura Dunării, în zona localităţii Berzasca, acolo unde încă din luna ianuarie drumul a fost închis tot din cauza unor căderi de pietre de pe versant. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că urmează o nouă detonare a rocilor.

”În urma operaţiunilor efectuate ieri pentru derocarea versantului de pe DN 57, zona Berzasca, s-a desprins o cantitate mare de material pietros, inclusiv cea mai mare dintre rocile instabile. Astăzi continuă detonarea cu explozibil, apoi alpiniştii vor continua şi operaţiunile de ranguire pentru a vedea dacă s-a desprins majoritatea rocilor instabile. În cazul în care rocile de pe versant nu mai sunt un pericol, pe finele săptămânii se vor detona stâncile căzute pe carosabil. Ulterior, va începe eliminarea materialului căzut la baza versantului”, a anunţat DRDP Timişoara.

Partajează acest conținut!