Biciclist din Strehaia, amendat după ce a fost prins băut în trafic

Un tânăr de 26 de ani din Strehaia a fost sancționat de polițiști după ce a fost depistat circulând cu bicicleta sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Mehedinți, incidentul a avut loc duminică, 28 iunie, pe strada Eternității din orașul Strehaia. Biciclistul a fost oprit pentru control, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere că se deplasa pe bicicletă și nu conducea un autovehicul, bărbatul a fost sancționat contravențional, fiind amendat cu 1.620 de lei.
IPJ Mehedinți reamintește că și deplasarea pe bicicletă sub influența alcoolului poate pune în pericol siguranța rutieră și atrage sancțiuni conform legislației în vigoare.
S-ar putea să te mai intereseze
Astăzi la CENTRUL REGIONAL DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULȚILOR MEHEDINȚI, [...]
Începe sesiunea de admitere octombrie-decembrie 2022 la școlile de Poliție, [...]
Mascații de la trupele speciale au intrat în casă peste [...]



