Ansamblul Folcloric „Doina Mehedințiului” a susținut un spectacol dedicat Dragobetelui la Timișoara

Ansamblul Folcloric „Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural „Nichita Stănescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, a susținut un spectacol la Timișoara, dedicat sărbătorii Dragobetelui.
Evenimentul a inclus momente de dans și muzică populară specifică zonei Mehedinți, precum și prezentarea portului tradițional. Spectacolul s-a desfășurat în fața unui public numeros și a avut ca obiectiv promovarea valorilor folclorice și etnografice ale județului în regiunea Banatului.
Reprezentanții instituției au precizat că participarea la astfel de manifestări culturale face parte din programul de promovare a patrimoniului cultural mehedințean la nivel național.
Ansamblul „Doina Mehedințiului” desfășoară constant activități artistice în județ și în alte zone ale țării, contribuind la păstrarea și valorificarea tradițiilor populare.
S-ar putea să te mai intereseze
Operatorul feribotului Bechet-Oryahovo a informat Căpitănia Portului Bechet, despre faptul [...]
Spitalul Municipal Orșova a primit astăzi , 8 paturi ATI [...]
Polițiștii rutieri mehedințeni acționează în cadrul proiectului ROADPOL-SAFETY DAYS, în [...]



