Amenzi de 61.500 de lei și două dosare penale, în urma controalelor la exploatările de agregate minerale din Mehedinți

Controalele desfășurate în perioada 29–30 iulie 2026 de inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu, alături de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți, au scos la iveală mai multe nereguli în activitatea operatorilor economici care exploatează agregate minerale.
În cadrul acțiunii au fost verificate șase societăți comerciale, iar în urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare totală de 61.500 de lei. Totodată, polițiștii au întocmit două dosare penale pentru exploatarea agregatelor minerale fără Autorizație de Gospodărire a Apelor.
Au fost sancționate și două persoane fizice: una pentru transportul agregatelor minerale fără documente de proveniență, iar cealaltă pentru deținerea unui iaz piscicol rezultat în urma exploatării agregatelor minerale, fără autorizațiile prevăzute de lege.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, subliniind că exploatările ilegale afectează cursurile de apă și ecosistemele, iar încălcarea legislației va fi sancționată cu fermitate.
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme [...]
O nouă dronă care a pătruns în spațiul aerian al [...]
Polițiștii din Mehedinți au intensificat acțiunile de verificare în trafic [...]



