16 șoferi au rămas fără permis în Mehedinți, în urma controalor desfășurate de polițiști

Ultima Actualizare: iulie 24, 2026Tags: ,


Polițiștii din Mehedinți au intensificat acțiunile de verificare în trafic și de menținere a ordinii publice, iar bilanțul ultimelor 24 de ore arată zeci de sancțiuni și mai mulți șoferi scoși din trafic.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în cursul zilei de 23 iulie, oamenii legii au intervenit la 28 de evenimente, dintre care 19 au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112.

În cadrul controalelor, 108 conducători auto au fost testați pentru depistarea consumului de alcool și a substanțelor psihoactive. De asemenea, prin aplicația e-DAC au fost verificate 219 autovehicule și 320 de persoane, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 257 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei.

Totodată, 16 conducători auto au fost scoși din trafic și au rămas fără permis de conducere, după ce polițiștii au constatat că reprezentau un pericol pentru siguranța circulației.

În aceeași perioadă, au fost retrase certificatele de înmatriculare pentru opt autovehicule care prezentau deficiențe tehnice și nu îndeplineau condițiile de siguranță pentru a circula pe drumurile publice. Acestea vor putea reveni în trafic doar după remedierea problemelor constatate.

Partajează acest conținut!