Accident rutier în lanț în localitatea Bucura
Un accident rutier s-a produs cu puțin timp în urmă, în localitatea Bucura, pe DN 56A, între un autoturism, un autotren și o autoutilitară.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În urma accidentului, au rezultat patru victime, conștiente și cooperante, care au refuzat transportul la spital.
Din primele informații un autoturism a oprit pentru a acorda prioritate unui pieton aflat în apropierea trecerii de pietoni. O autoutilitară, care circula în spatele autoturismului nu a păstrat distanţa regulamentară şi a lovit autoturismul, iar camionul aflat în spatele acesteia, încercând să evite impactul, a frânat brusc, a virat dreapta și a lovit cu partea laterală din spate autoutilitara.
Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea exactă a cauzelor accidentului.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți caută doi bărbați din județul Mehedinți, [...]
Pe data de 7 septembrie 2022 se împlinesc 58 de [...]






