Accident grav pe DN6: Un mort și doi răniți, după ce o mașină a luat foc

Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață, pe DN 6, în afara localității Topleț. O persoană a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un TIR, în urma unei depășiri periculoase. Șoferul și un alt pasager au fost răniți grav și au ajuns la spital.
În mașină se aflau trei persoane. Potrivit martorilor, șoferul ar fi făcut mai multe depășiri neregulamentare.
Mașina circula cu viteză mare și, la un moment dat, a intrat frontal într-un TIR ce venea din sens opus.
Impactul a fost atât de puternic, încât motorul mașinii a sărit și a luat foc.
Șoferul și un alt pasager au ajuns în stare gravă la spitalul din Drobeta Turnu Severin, iar în acest moment este o anchetă în desfășurare pentru a se stabili oficial cauza accidentului rutier.
S-ar putea să te mai intereseze
Blue Air a anunțat sistarea tuturor zborurilor care pleacă din [...]



