109 amenzi și 11 permise reținute în doar patru ore, pe șoselele din Mehedinți

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat luni, 25 mai, o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic, în sistem „Releu”, pe principalele artere din județ.
În intervalul orar 11:00–15:00, oamenii legii au organizat cinci filtre rutiere și au utilizat patru aparate radar pentru monitorizarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. Totodată, șoferii opriți în trafic au fost verificați pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.
Potrivit datelor transmise de IPJ Mehedinți, au fost efectuate 54 de testări cu aparatul alcooltest și cinci testări pentru depistarea consumului de droguri, toate rezultatele fiind negative.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 109 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 90.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost acordate pentru depășirea limitei legale de viteză, depășiri neregulamentare și neportul centurii de siguranță.
Astfel:
- 17 sancțiuni au fost aplicate pentru viteză excesivă;
- 7 pentru depășiri neregulamentare;
- 6 pentru neutilizarea centurii de siguranță.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 11 permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare. De asemenea, 21 de autovehicule au fost verificate din punct de vedere tehnic, cu sprijinul Registrul Auto Român.
Reprezentanții IPJ Mehedinți au precizat că, pe durata desfășurării acțiunii, nu au fost înregistrate accidente rutiere și au făcut apel la conducătorii auto să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament responsabil în trafic.
S-ar putea să te mai intereseze
Pierderi de 16,1 milioane lei în 2021 şi de 11,3 [...]
Cea de-a doua tranșă a voucherelor sociale din cadrul pachetului [...]
Apple va organiza azi, 7 septembrie, tradiționalul său eveniment de [...]



