Ziua produselor românești

Produse românești, fructe gustoase și legume sănătoase i-au așteaptat la sfârșitul săptămânii trecute, pe severineni, în zona de promenadă Crișan. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) marchează, astfel, prin Direcția Agricolă, cu sprijinul autorităților locale și județene, „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”, prin organizarea unui târg de produse autohtone. Astfel, producătorii locali au venit cu fructe și legume proaspete pentru cumpărători.
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a fost prezent la acest eveniment alături de prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf.
Prin organizarea acestui târg se dorește promovarea și încurajarea consumului de produse, realizate după rețete tradiționale, populare, mai ales în zona Mehedințiului.
„Este o inițiativă prin care dorim să îi sprijinim pe producătorii, meșteșugarii și artizanii locali și să aducem produsele lor mai aproape de consumatori”, a declarat primarul municipiului Marius Screciu.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean [...]
O femeie în vârstă de 30 de ani a fost [...]
O femeie din Drobeta-Turnu Severin a fost ucisă de propriul [...]



