Ziua Poliției Române marcată prin activități dedicate comunității în Drobeta-Turnu Severin

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au organizat, astăzi, o serie de activități interactive dedicate cetățenilor din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Evenimentele s-au desfășurat în două locații frecventate de public, respectiv Pădurea Crihala și Fântâna Cinetică, unde polițiștii au prezentat tehnica din dotare, au susținut demonstrații și au desfășurat activități cu caracter preventiv-informativ.
Pe parcursul întâlnirilor, cetățenii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții poliției despre siguranța publică, măsurile de prevenire a infracționalității și rolul instituției în comunitate. De asemenea, cei mici au fost atrași de activitățile interactive pregătite special pentru ei.
Reprezentanții IPJ Mehedinți au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat la evenimente, subliniind importanța unei relații apropiate între poliție și comunitate pentru creșterea gradului de siguranță publică.
S-ar putea să te mai intereseze
Doi soți din satul mehedințean Crivina, județul Mehedinți au rămas [...]
„Sărbătorim astăzi Nașterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Este o [...]
Nașterea Maicii Domnului, denumită popular Sfânta Maria Mică, este prăznuită [...]



