Trei persoane rănite într-un accident între un autoturism și un TIR, pe DN 56A, la Hinova

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren s-a produs pe DN 56A, în localitatea Hinova, fiind necesară intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți, în urma impactului au fost rănite trei persoane, toate pasageri ai autoturismului. Victimele au suferit leziuni ușoare, au fost evaluate la fața locului de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean, iar ulterior au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și îngrijiri medicale.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, astfel încât zona să fie pusă în siguranță.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, în urma cercetărilor desfășurate la fața locului.
S-ar putea să te mai intereseze
Două biciclete electrice, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, [...]
Un grav accident rutier în care a fost implicat un [...]
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Mehedinți își va relua activitatea, [...]



