„Transportul n-a mai ajuns”. Rețea bănuită că a furat marfă de 284.000 euro – percheziții în trei județe

O grupare suspectată că ar fi înșelat mai multe firme românești prin simularea unor transporturi internaționale de marfă a fost vizată joi, 31 iulie, de o amplă acțiune a polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au fost efectuate 12 percheziții domiciliare în județele Argeș și Dâmbovița.
Descinderile au vizat sediile a patru societăți comerciale și locuințele a opt persoane, cu vârste între 27 și 48 de ani, cercetate pentru înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și mărturie mincinoasă. Faptele ar fi fost comise în perioada 8 mai – 3 iunie 2025.
Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi indus în eroare trei firme din România, promițând livrarea unor mărfuri în și din Uniunea Europeană. După încărcare, însă, aceștia ar fi reținut bunurile, producând un prejudiciu total estimat la 284.000 de euro.
Pentru a-și acoperi urmele, ar fi prezentat documente falsificate care justificau întârzieri cauzate de presupuse defecțiuni ale vehiculelor de transport, susținând că marfa ar fi fost furată în timpul reparațiilor.
Polițiștii au pus în executare șapte mandate de aducere. La acțiune au participat echipe din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Ilfov, Dâmbovița, precum și din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Mehedinți, Argeș și Ilfov.
Precizare: Persoanele vizate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
S-ar putea să te mai intereseze
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



