Transport neautorizat de persoane sancționat la Orșova

Ultima Actualizare: ianuarie 4, 2026Tags:

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au aplicat sancțiuni unui șofer care efectua transport neautorizat de persoane pe Drumul Național 6, fără a deține licența necesară.

Ieri, 3 ianuarie, oamenii legii au oprit în trafic un vehicul condus de un bărbat de 31 de ani, domiciliat în orașul Strehaia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta transporta mai multe persoane contra cost, fără a fi autorizat în regim de taxi sau închiriere, așa cum prevede legislația în vigoare.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul rutier de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere.

Totodată, polițiștii au dispus reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare al vehiculului, iar dreptul de utilizare al acestuia a fost suspendat pentru o perioadă de 6 luni.

În plus, conducătorul auto nu a respectat indicațiile polițistului rutier în timpul controlului, motiv pentru care a fost sancționat cu o amendă suplimentară de 1.012,5 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru 30 de zile.

Polițiștii reamintesc că efectuarea transportului de persoane fără licență este infracțiune și poate pune în pericol siguranța cetățenilor. Autoritățile continuă acțiunile de verificare pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor