Transport ilegal de marfă, sancționat de polițiștii din Orșova

Ultima Actualizare: decembrie 5, 2025Tags:

Ieri, 4 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au desfășurat o acțiune de verificare a transportului de marfă și persoane pe DN6. În timpul controlului, un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Caraș-Severin, a fost oprit în trafic.

Verificările au scos la iveală faptul că șoferul a retras, în mod neautorizat, cardul tahografului folosit, încălcând astfel prevederile legale privind perioadele de conducere, pauzele și odihna conducătorilor auto.

Pentru fapta sa, șoferul a fost sancționat cu o amendă de 6.000 de lei, iar vehiculul utilizat a fost imobilizat pentru o perioadă de șase luni.

Polițiștii atrag atenția asupra respectării regulilor privind transportul de marfă, pentru siguranța participanților la trafic și prevenirea abaterilor legale.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor