TRAGEDIE ÎN SCHELA CLADOVEI: BĂRBAT DECEDAT ÎN URMA UNUI INCENDIU ÎNTR-UN BLOC DE LOCUINȚE

Ultima Actualizare: iunie 9, 2026Tags: , , ,


Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc din localitatea Schela Cladovei, municipiul Drobeta-Turnu Severin.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta-Turnu Severin, cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. Salvatorii au acționat simultan pentru localizarea și stingerea incendiului, precum și pentru evacuarea locatarilor și căutarea eventualelor persoane surprinse în interior.

În timpul intervenției, pompierii au identificat în apartamentul cuprins de fum și flăcări un bărbat aflat în stare de inconștiență. Acesta a fost extras și predat echipajului medical SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare la fața locului. În ciuda eforturilor depuse, victima a fost declarată decedată.

Incendiul a fost localizat în interiorul apartamentului, iar echipele de intervenție au acționat în continuare pentru lichidarea completă a focarului și pentru prevenirea extinderii flăcărilor la locuințele învecinate. Din bloc au fost evacuate 15 persoane de la etajele superioare.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de către autoritățile competente, după finalizarea intervenției și a cercetărilor la fața locului.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor