Tragedie în satul Pluta: un bărbat a murit după ce a căzut în râul Motru

Momente de panică s-au înregistrat seara trecută în satul Pluta, comuna Butoiești, unde un bărbat a fost găsit în apele râului Motru, după ce ar fi încercat să traverseze un pod de lemn improvizat, deplasându-se cu bicicleta.
Stația de Pompieri Strehaia a fost solicitată de urgență, iar salvatorii au intervenit rapid pentru extragerea victimei din apă. La momentul scoaterii, bărbatul se afla în stare gravă. Acesta a fost preluat de paramedici, care au început imediat manevrele de resuscitare, inclusiv în ambulanță.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, bărbatul a fost declarat decedat.
Victima a fost descoperită de un localnic, care a alertat autoritățile. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.



