Trafic feroviar blocat temporar la Topleț, după un accident pe calea ferată

Traficul feroviar este oprit temporar, miercuri seară, în stația Topleț, pe ruta Orșova – Caransebeș, după ce trenul IR 1691 (București – Timișoara), aparținând operatorului național de transport feroviar de călători, a accidentat o persoană aflată pe linia de cale ferată. Incidentul s-a produs în jurul orei 18:30, la intrarea în stație, în zona aparatelor de cale.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că, pe durata desfășurării cercetărilor la fața locului de către organele competente, circulația este întreruptă. Atât trenul IR 1691, implicat în accident, cât și trenul IR 73 (Curtici – Craiova) staționează în zonă, urmând să își reia deplasarea după avizul autorităților.
CFR a precizat că reluarea circulației se va face imediat ce ancheta va permite acest lucru.
S-ar putea să te mai intereseze
Colegiile naționale din Drobeta-Turnu Severin domină clasamentul, în timp ce [...]
Un nou proiect de investiții în infrastructura medicală din județul [...]
Un bărbat de 53 de ani, din orașul Orșova, s-a [...]



