Tradiție și culoare la Ponoarele: „Sărbătoarea Liliacului” aduce pe scenă nume mari ale folclorului mehedințean


Primăvara își arată din plin frumusețea în județul Mehedinți, odată cu una dintre cele mai așteptate manifestări culturale ale anului: „Sărbătoarea Liliacului”. Evenimentul va avea loc duminică, 10 mai 2026, începând cu ora 10:00, în comuna Ponoarele, reunind localnici, turiști și iubitori ai tradițiilor autentice românești.

Organizat de Consiliul Județean Mehedinți, Centrul Cultural „Nichita Stănescu” și Primăria Comunei Ponoarele, evenimentul își propune să celebreze atât frumusețea naturală a zonei, cât și valorile folclorului românesc.

Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul Folcloric „Doina Mehedințiului”, sub coordonarea managerului Tania Lăin și sub conducerea muzicală a dirijorului prof. Marian Magheru.

Pe scenă vor evolua artiști consacrați ai muzicii populare românești, cap de afiș fiind îndrăgiții interpreți Olguța Berbec și Remus Novac. Programul artistic va fi completat de o serie de soliști apreciați ai folclorului mehedințean, printre care Cosmin Bîrlan și Ionela Bădălan, Angela Magheru și Anica Ganțu, Ionuț Tudorescu și Irina Zoican, Cosmina Hîrșovescu, Ileana Mustăcel și Sabrina Hinoveanu, precum și Anemona Elena Lazăr și Sanda Argint.

„Sărbătoarea Liliacului” transformă, astfel, comuna Ponoarele într-un adevărat centru al tradiției și culturii populare, oferind participanților prilejul de a se bucura de parfumul liliacului înflorit și de autenticitatea cântecului românesc.

Organizatorii invită publicul larg să participe la acest eveniment dedicat identității și patrimoniului cultural mehedințean.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor