Tineri reținuți în Mehedinți pentru furt de bovine și bunuri

Patru tineri din Mehedinți sunt cercetați după ce, în perioada 31 august – 29 septembrie, ar fi furat cinci bovine și mai multe bunuri din comunele Balta, Cireșu și Godeanu.
Pe 4 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu Serviciul de Acțiuni Speciale și jandarmii din județ, au efectuat cinci percheziții la domiciliile suspecților din Drobeta-Turnu Severin, Balta și Breznița-Ocol. Au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă necesare pentru continuarea cercetărilor.
Trei dintre tineri au fost aduși la audieri, iar autoritățile caută în continuare al patrulea suspect. Ancheta vizează infracțiunile de furt calificat, tăinuire și conducerea unui vehicul fără permis, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
S-ar putea să te mai intereseze
Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin anunță că bugetul local din acest [...]
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți, împreună [...]
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Mehedinți, în [...]



