Tineri prinși cu arme albe la „Zilele Severinului”

Doi tineri din comuna Devesel au fost depistați de polițiști având asupra lor obiecte periculoase, în timpul manifestărilor organizate cu prilejul „Zilelor Severinului”, în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Incidentul a avut loc vineri, 25 aprilie, în jurul orei 19:10, în parcarea centrului comercial unde se desfășurau activități culturale dedicate sărbătorii orașului. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, în cooperare cu jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, au legitimat și controlat doi tineri, în vârstă de 19 și 20 de ani, ambii din comuna Devesel.
În urma controlului corporal, oamenii legii au descoperit asupra acestora un pumnal metalic de tip box și un briceag cu lama de 10 centimetri.
Cei doi au fost conduși la sediul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin pentru continuarea cercetărilor, iar obiectele periculoase au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
S-ar putea să te mai intereseze
La manifestările prilejuite de Zilele Severinului, un gest simplu, dar [...]
Polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu [...]
O tragedie cumplită a avut loc pe centura Drobetei-Turnu Severin, [...]



