Tentativă de mituire dejucată în Mehedinți: polițist refuză 100 de euro și sesizează DGA

Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți – Secția de Poliție Rurală nr. 6 Cujmir a refuzat o tentativă de mituire și a sesizat Direcția Generală Anticorupție, prin Call-center-ul anticorupție 0800.806.806, după un incident petrecut în trafic.
Evenimentul a avut loc la data de 17 aprilie 2026, pe raza comunei Vânători, județul Mehedinți, în timpul unei acțiuni de control rutier. Polițistul a oprit un autoturism condus de un cetățean bulgar, care a efectuat o depășire neregulamentară într-o zonă în care manevra era interzisă.
În urma constatării abaterii, faptă ce putea atrage inclusiv suspendarea dreptului de a conduce, pasagerul din autovehicul ar fi încercat să evite sancțiunea legală oferind agentului suma de 100 de euro.
Polițistul a refuzat categoric banii și a sesizat imediat tentativa de corupere, conform procedurilor legale. Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu echipamentul body-cam din dotarea polițistului, contribuind la documentarea completă a cazului.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție [...]
Lucrările de reabilitare și modernizare a sediului Inspectoratului de Poliție [...]
Cinci elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție [...]



