Tavanul unui restaurant, prăbușit în timpul unei petreceri de majorat

Ultima Actualizare: august 9, 2023Tags:

O petrecere a fost la un pas să se transforme într-o tragedie, în Băile Herculane. Tavanul unei săli de evenimente s-a prăbușit, în timpul unei petreceri de majorat într-un hotel din stațiune, arată Știrile ProTv. Potrivit uneia dintre persoane invitată la eveniment, tavanul din plăci de rigips a căzut cu totul, o tragedie fiind evitată datorită faptului că la momentul incidentului cei mai mulți invitați erau pe terasa restaurantului. În momentul în care tavanul a început să se desprindă, oamenii au crezut că este cutremur.

„Am văzut cum încep să se desprindă, nu știu, totul s-a întâmplat în câteva secunde. Am văzut că pică plăcile. Din instinct am vrut să mă ridic de pe scaun, din ridicare m-au prins niște plăci de rigips care i-au căzut exact pe tot spatele. Tavanul a căzut absolut tot, nu o bucățică, zgomotul a fost infernal, uitându-mă sus și văzând cum se cutremură tot, chiar am crezut că este cutremur”, a declarat un martor.

Potrivit sursei citate, reprezentanții restaurantului au refuzat să comenteze incidentul. Poliția a deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.

Partajează acest conținut!