Tatăl violator, în arest
Se iau primele măsuri în cazul fostului polițist de penitenciar, din Drobeta Turnu Severin, care și-a violat copilul minor, în vârstă de cinci ani. Bărbatul de 53 de ani își va petrece următoarele 30 de zile în arestul preventiv al IPJ Mehedinți, după ce, inițial, instanța de judecată stabilise, pentru fapta sa, doar control judiciar pentru 60 de zile. Măsura a fost, însă, contestata de procuror, astfel că, acum, bărbatul va sta după gratii. Acesta a fost găsit vinovat după ce, în perioada iunie – septembrie, și-a violat, în mod constant, băiețelul. Fostul angajat al MAPN își amenința copilul că, dacă va povesti cuiva, îi va umple gura cu cărămizi și pietre. Faptele sale au fost depistate de soacra violatorului (bunica minorului), care a găsit ca fiind ciudat comportamentul băiețelului. Acela a fost momentul în care mama copilului a depus plângere la poliție, instalând și camere de supraveghere în casă. În prezent, minorul beneficiază de consiliere psihologică.

S-ar putea să te mai intereseze
Festivalul Pastramei și Mustului, patru zile de tradiție și muzică populară la Drobeta-Turnu Severin
Drobeta-Turnu Severin va găzdui, în perioada 8–11 octombrie 2026, Festivalul [...]
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea [...]
La Drobeta-Turnu Severin a fost înființată Școala Poliției de Frontieră, [...]



