Tată și fiu, cercetați de polițiști după o altercație violentă în comuna Salcia
Un conflict spontan izbucnit pe fondul unor discuții în contradictoriu s-a soldat cu intervenția poliției și spitalizarea a două persoane, în județul Mehedinți.
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ajuns la spital, duminică, 27 iulie, după ce ar fi fost agresat fizic de un alt bărbat, în vârstă de 51 de ani, împreună cu fiul acestuia, un tânăr de 20 de ani.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, incidentul a fost sesizat prin apel la numărul de urgență la ora 17:04. Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare, s-a stabilit că altercația a avut loc pe DN 56C, în zona centrală a comunei Salcia.
În timpul disputei verbale, care a degenerat rapid, victima ar fi fost lovită cu un obiect contondent de către cei doi agresori. În urma loviturilor încasate, bărbatul de 38 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat de urgență la o unitate spitalicească.
Situația a luato întorsătură neașteptată la scurt timp după incident, când și bărbatul de 51 de ani, unul dintre presupușii agresori, a solicitat transportul la spital.
În cauză, oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să stabilească cu exactitate întreaga dinamică a evenimentului și măsurile legale care se impun.
S-ar putea să te mai intereseze
Comunitatea din satul Godeanu, comuna Obârșia Cloșani, a trăit duminică [...]
Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare desfășurate [...]
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți au fost la [...]



