Tanchetele de la mina Husnicioara, trase pe dreapta de ITM Mehedinți

Inspectorii ITM au făcut controale la Cariera Husnicioara din Mehedinţi, care aparţine Complexului Energetic Oltenia. Controlul a vizat respectarea normelor de protecția muncii şi au fost găsite nereguli atât în ceea ce privește condițiile de transport ale minerilor, în carieră, cât și siguranța la locul de muncă. Au fost aplicate sancțiuni atât companiei miniere, cât și firmei private care se ocupă de transportul ortacilor, suma amenzilor este de 18.000 de lei în cazul exploatării miniere și 8000 de lei pentru societatea de transport. La Mina Husnicioara mai lucrează 360 de ortaci. După incidentul de la Mina Jilț, cei mai mulți dintre ei se deplasează zilnic 4 – 5 km pe jos, în carieră, pentru că tanchetele cu care erau transportați au fost trase pe dreapta. Minerii spun că au condiții dificile de lucru, că drumurile carierei sunt pline de noroi, dar spun că e o meserie pe care și-au asumat-o.
Conducerea minei are însă termen să remedieze aceste deficiențe.
Sursa tvr.ro
S-ar putea să te mai intereseze
Colegiul Național Traian din Drobeta-Turnu Severin a marcat astăzi 143 [...]
Tinerii antreprenori din Drobeta-Turnu Severin și-au prezentat ideile de afaceri [...]
Grav accident rutier pe DN6, în zona viaductului Pădina Cetățuii, unde [...]



