Tânăr reținut de polițiști, bănuit că ar fi condus fără permis și sub influența alcoolului într-un accident produs la Recea

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea Cujmir, a fost reținut de polițiștii rutieri din Mehedinți, fiind bănuit de implicarea în accidentul rutier produs în dimineața zilei de 5 septembrie, în localitatea Recea, pe DN 56A.
Potrivit IPJ Mehedinți, accidentul s-a petrecut în jurul orei 04:23, când un autoturism care circula pe direcția Cujmir – Vânju Mare a părăsit partea carosabilă și a lovit două podețe de pe marginea drumului. În urma impactului, patru persoane au fost rănite ușor – șoferul, un bărbat de 30 de ani, și trei pasageri cu vârste între 16 și 24 de ani.
Inițial, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cu toate acestea, în urma investigațiilor suplimentare, polițiștii au testat și pasagerii aflați în autoturism. În cazul tânărului de 24 de ani, aparatul a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, alți doi pasageri minori prezentau alcoolemii de 0,42 mg/l, respectiv 0,56 mg/l.
Toți pasagerii au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice, însă tânărul de 24 de ani a refuzat procedura.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți. El este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Anul 2022 ar putea aduce în premieră o producţie de [...]
Deși în luna mai a fost oficializată o lege ce [...]



