Tânar prins drogat la volan în trafic, pe bulevardul Tudor Vladimirescu

Polițistii din cadrul Biroului Rutier au depistat, astăzi, în trafic, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, un bărbat de 25 de ani, din comuna Oțelec, județul Timiș, în timp ce conducea un autovehicul după ce ar fi consumat substanțe psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de metamfetamină, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
Premierul desemnat Eugen Tomac a transmis un mesaj public după [...]
Întâlnirea anuală a preoților de penitenciar din regiunea Sud-Vest Oltenia, la Drobeta-Turnu Severin
În data de 11 iunie 2026, la Drobeta-Turnu Severin s-a [...]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al [...]



