Tânăr drogat, depistat în trafic
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul I.C.Brătianu, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis și Cocaină, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
În contextul temperaturilor extreme înregistrate în aceste zile, autoritățile locale [...]
Cu ocazia Zilei Internaționale a Dunării, județul Mehedinți aduce în [...]
Clubul Sportiv Educație prin Șah a participat la cea de-a [...]



