Tânăr drogat, depistat în trafic
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul I.C.Brătianu, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis și Cocaină, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
Aerodromul Drobeta a găzduit sâmbătă cea de-a XIX-a ediție a [...]
Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară [...]
O nouă promoție de agenți ai Poliția de Frontieră Română [...]



