Sute de concedieri la Sumitomo Electric Bordnetze din Mehedinți
Cel mai mare angajator din județul Mehedinți, Sumitomo Electric Bordnetze, a anunțat că își reduce drastic forța de muncă din fabrica pe care o are în Drobeta Turnu Severin. Nu mai puțin de 676 angajați vor pleca acasă în lunile mai și iunie.
Sumitomo Electric Bordnetze a anunțat concedierea a peste 20% din angajații fabricii care funcționează în județul Mehedinți. Decizia de disponibilizare colectivă a fost determinată de creșterea costurilor de producție și a cheltuielilor cu forța de muncă, factori care au influențat negativ performanțele companiei.
AJOFM Mehedinți a confirmat primirea înștiințării de concediere colectivă, prin care agenția este anunțată că 676 de angajați vor fi disponibilizați în perioada mai-iunie: „Motivele menționate sunt de ordin economic, iar fiecare angajat are dreptul la salarii compensatorii, între 3 și 10 salarii, conform reglementărilor în vigoare”, a explicat Adrian Bidilici, directorul instituției mehedințene.
Firma germană deține în județul Mehedinți o fabrică de producție, amplasată pe platforma fostului Combinat de celuloză și hârtie din Drobeta-Turnu Severin, fiind printre cei mai mari producători de cablaje auto din România și cel mai mare angajator din județ, cu aproximativ 3.000 de angajați. În 2024, compania a deschis o a treia hală de producție în municipiu, întărindu-și poziția de lider în județul Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Începând de astăzi, la nivelul Direcției Publice Comunitare Județene de [...]
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a [...]
Astăzi a avut loc Simpozionul „Mehedinți – istorie, cultură și [...]