Calitatea locuințelor poate fi măsurată în multe feluri. Una este supra-aglomerarea. În UE, în 2020, 17,8% din populație locuia într-o astfel de locuință, o pondere care a scăzut de la 19,1% în 2010.

În 2020, cele mai mari rate de supraaglomerare au fost observate în România (45,1%), Letonia (42,5%) și Bulgaria (39,5%), iar cele mai scăzute în Cipru (2,5%) și Malta (4,2%).

Opusul unei locuințe supraaglomerate este o casă sub-ocupată, ceea ce înseamnă că este prea mare pentru nevoile celor care locuiesc în ea. În UE, în 2020, aproape o treime din populație (32,5%) locuia într-o locuință subocupată, o pondere care este aproape la fel din 2010.

Trebuie notat că, în medie, în UE, 1,5% din populație nu avea toaletă, duș sau cadă. Acest lucru e cel mai frecvent în România (21,2% din populație), urmată de Bulgaria și Letonia (ambele 7,0%), precum și de Lituania (6,4%).

Cine și când a construit cel mai mult în România?

În anul 1990, 85% din stocul de locuințe din România era construit după anul 1945, reprezentând în prezent o provocare din punct de vedere al întreținerii acestui fond consistent de clădiri aflate în proces de învechire.

Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în prezent în uz în România au fost construite în a doua jumătate a secolului XX. Perioada socialistă (1961-1980) a fost cea mai semnificativă pentru construcția de locuințe.

Fondul de locuințe din orașe e caracterizat prin predominanța locuințelor construite între anii 1971 și 1990.

Peste 35% dintre cele 8,8 milioane de locuinţe ale țării au nevoie de reparații urgente. Aceste unități, dintre care multe sunt blocuri de locuințe din perioada socialistă, fac ca multe orașe din România să pară neîngrijite. Este vorba de peste 10.000 de blocuri construite înainte de 1980 cu nevoi de reparații legate de structură, acoperiș și încălzire.

Sursa hotnews.ro