Străzile Retezat și Jidoștiței din Gura Văii au fost asfaltate

Ultima Actualizare: septembrie 10, 2026Tags: ,


Lucrările de modernizare a străzilor Retezat și Jidoștiței, două dintre principalele artere din cartierul Gura Văii din Drobeta-Turnu Severin, au fost finalizate. Pe cele două străzi a fost turnat ultimul strat de asfalt, iar investiția a vizat modernizarea a 2,6 kilometri de străzi și amenajarea a peste 5.000 de metri pătrați de trotuare.

Potrivit primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, lucrările au reprezentat o investiție complexă, în special pe strada Jidoștiței, unde au fost necesare ziduri de sprijin, sisteme pentru preluarea apelor pluviale și amenajarea infrastructurii pietonale.

Edilul a precizat că modernizarea celor două străzi reprezintă un pas important spre finalizarea asfaltării cartierului Gura Văii și că investițiile vor continua și în celelalte zone ale municipiului.

Proiectul este derulat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și prevede modernizarea a 43 de străzi din Drobeta-Turnu Severin.

✍🏻 Redactor Mihai Toma

Partajează acest conținut!