Sport și solidaritate la Cupa „Magia Iernii”, organizată la Sala Polivalent

La Sala Polivalentă a avut loc, în această seară, competiția sportivă „Cupa Magia Iernii”, eveniment care a reunit numeroși tineri pasionați de fotbal. La eveniment au participat și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, senatorul Liviu Mazilu, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, precum și alte persoane publice locale.
Echipele înscrise au disputat meciuri intense, în care au fost remarcate fair-play-ul, spiritul de echipă și implicarea tinerilor sportivi. Trofeul competiției a fost câștigat de ACS Viitorul Severin.
Evenimentul a avut și o componentă caritabilă, fondurile strânse urmând să fie direcționate către persoane aflate în nevoie în perioada sărbătorilor de iarnă.
Organizarea competiției a fost asigurată de Tineretul Social Democrat și Liga Elevilor Social Democrați, cu sprijinul voluntarilor. Participanții au apreciat atât atmosfera, cât și scopul social al evenimentului.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor