Șoferiță prinsă băută la volan, după ce a provocat un accident în Drobeta-Turnu Severin

Ultima Actualizare: iunie 8, 2026Tags: ,


O femeie în vârstă de 43 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în municipiu, fiind sub influența alcoolului.

Evenimentul s-a produs în seara zilei de 7 iunie, la intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada Mareșal Averescu. Potrivit polițiștilor, șoferița nu ar fi respectat semnificația indicatorului „STOP” și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani.

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit ușor, fiind asistat medical la fața locului.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care femeia a fost transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Ancheta este în desfășurare.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor