Șoferiță băută, accident pe DJ 672: a lovit un stâlp și gardul unei locuințe

Ultima Actualizare: ianuarie 29, 2026Tags: ,


O femeie de 46 de ani, din localitatea Gornovița, este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier pe DJ 672, în direcția orașului Tismana, pe fondul consumului de alcool.

Evenimentul a avut loc în data de 28 ianuarie, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați prin apel 112 de o localnică, care a anunțat că un autoturism a intrat în gardul împrejmuitor al locuinței sale și într-un stâlp de electricitate.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că șoferița ar fi pierdut controlul direcției de mers într-o curbă la dreapta, intrând în coliziune cu stâlpul și gardul imobilului. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate.

Partajează acest conținut!