Șofer prins băut la volan pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Izvoru Bârzii, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit polițiștilor din cadrul Biroului Rutier, incidentul a avut loc sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 17:55, pe strada Dr. Victor Babeș. Oamenii legii au oprit în trafic un autoturism pentru control, iar în urma verificărilor au existat suspiciuni că șoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca cercetările să continue pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
S-ar putea să te mai intereseze
Se încheie asfaltarea pe DJ 606A, între Dumbrava și Plopi. Investiție de peste 22 de milioane de lei
Lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 606A, pe tronsonul [...]
Noul sediu al Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost inaugurat [...]
Vizitatorii au posibilitatea de a participa, în această vară, la [...]



