Șofer drogat, prins de polițiștii din Mehedinți

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în acest weekend, în trafic, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Târgu Jiului, după ce ar fi consumat substanțe interzise. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă pentru substanţa canabis, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
S-ar putea să te mai intereseze
Eibenthalul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a [...]
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Maioreasa din Drobeta-Turnu Severin marchează, [...]
Compania de construcții ZEBLEX marchează astăzi, 18 august 2026, un [...]



