Șofer depistat pe DN 57 cu o alcoolemie de 0,56 mg/l în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orșova au depistat în trafic, pe DN 57, în localitatea Eșelnița, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani. Intervenția a avut loc la data de 31 august, în jurul orei 17.45.
În urma testării efectuate cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferul avea o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice, procedură obligatorie în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge. Oamenii legii au întocmit pe numele acestuia un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]
Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți funcționează, începând de astăzi, într-o nouă [...]
Reprezentanții IPA Regiunea 1 Mehedinți au demonstrat, și de această [...]



