Sistemul de asistență socială se modifică de la 1 anuarie 2024

Sistemul de ajutoare sociale va fi modificat de la 1 ianuarie 2024, atunci fiind programat să apară venitul minim de incluziune, ce va cuprinde venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți. Modificările legislative au fost discutate, la Palatul Administrativ, în cadrul unei întâlniri organizate de Instituția Prefectului – Județul Mehedinți și Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, la care au participat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, alături de primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, primarii orașelor și comunelor din județ și reprezentanții acestor instituții, cu atribuții în domeniul asistenței sociale.
“Ajutorul se va acorda în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere completate electronic sau, după caz, pe suport de hârtie, ce vor trebui depuse sau transmise la serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu. Am speranța că toți cei interesați vor primi informațiile și sprijinul necesare, astfel încât beneficiarii să se poată înregistra.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă au desfășurat, [...]
Un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din sud-vestul României [...]
Un bărbat de aproximativ 40 de ani și-a pierdut [...]



