Siguranța elevilor, prioritate pentru polițiștii mehedințeni

Pe 17 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, alături de colegi din structurile de ordine publică, investigații economice și polițiile municipale și orășenești, împreună cu inspectori școlari, au desfășurat o amplă acțiune în școli și zonele din apropierea acestora.
Scopul controalelor a fost creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, dar și prevenirea faptelor antisociale, a absenteismului școlar și a consumului de substanțe interzise.
În urma verificărilor, au fost depistați 28 de elevi care absentau nejustificat, aceștia fiind atenționați și îndrumați către cursuri. Totodată, situația a fost comunicată unităților de învățământ.
Polițiștii au verificat și 38 de societăți comerciale, pentru a vedea dacă respectă legislația privind vânzarea de alcool, țigări și energizante în apropierea școlilor.
Activitățile s-au desfășurat în 18 licee, 25 de școli gimnaziale, 31 de unități de alimentație publică și 3 cămine de elevi de pe raza județului Mehedinți.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți anunță că astfel de acțiuni vor continua, pentru prevenirea violenței și a traficului și consumului de droguri în rândul tinerilor.
S-ar putea să te mai intereseze
Două persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident [...]
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme [...]
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme [...]



