Siguranța copiilor, prioritate pentru polițiștii mehedințeni în taberele de vară

Ultima Actualizare: iulie 31, 2025Tags: ,

În mijlocul vacanței de vară, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității din cadrul IPJ Mehedinți au fost alături de copiii aflați în cantonamente sportive organizate în localitatea Isverna, pentru a le oferi informații esențiale despre siguranță și prevenție.

Activitățile desfășurate fac parte din campaniile „Vigilența face diferența”, „Siguranța în mediul online”, „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, și din proiectul „Setează siguranța copilului tău”, având ca scop principal protejarea minorilor și informarea acestora într-un mod accesibil și interactiv.

De asemenea, au fost abordate subiecte precum prevenirea violenței în școli, a abuzului, neglijării, exploatării și traficului de minori, fiind subliniată importanța drepturilor, dar și a responsabilităților copiilor, în funcție de vârstă.

La final, au fost prezentate surse oficiale de informare pentru copii, părinți și cadre didactice, în special platforma sigurantascolara.ro, actualizată constant cu materiale utile privind prevenirea victimizării minorilor.

Pe toată durata vacanței de vară, polițiștii vor continua să fie prezenți în comunitate, pentru a contribui activ la siguranța copiilor și adolescenților.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor