SEVERNAV S.A. lansează la apă nava fluvială „FILIP” – BN 502


SEVERNAV S.A. anunță lansarea la apă a navei fluviale „FILIP” – BN 502, un tanc chimic de tip „C” destinat transportului mărfurilor lichide periculoase, conform reglementărilor ADN 2025. Nava este a doua dintr-o serie de trei nave identice, construite pentru beneficiarul Beo Trade Com S.R.L.

Construcția navei a început în 2025 la șantierul naval SEVERNAV S.A. și a durat aproximativ 7 luni până la lansarea la apă, perioadă în care au fost realizate structura corpului și principalele lucrări de construcție navală. Următoarea etapă va include echiparea navei, instalarea sistemelor electrice, tâmplărie, finisaje, montajul echipamentelor și probe tehnice, cu o durată estimată de 4 luni. Finalizarea navei este programată pentru 15 mai 2026.

Caracteristici tehnice ale navei BN 502:

  • Lungime: 109,999 m
  • Lățime: 11,40 m
  • Înălțime la puntea principală: 4,58 m
  • Capacitate de transport: 8 tancuri × 380 m³
  • Tip tanc: N closed, presiune de lucru până la 50 kPa
  • Clase de marfă transportate: 3 și 8 (lichide inflamabile și substanțe corosive), plus alte categorii admise conform ADN

Nava este construită sub supravegherea unei societăți de clasificare recunoscute internațional, respectând toate cerințele de siguranță, tehnice și de protecție a mediului. După finalizare și probe, nava va fi înregistrată în România.

Lansarea BN 502 demonstrează capacitatea SEVERNAV S.A. de a livra nave fluviale specializate, moderne și conforme cu cele mai stricte standarde internaționale, consolidând poziția șantierului pe piața construcțiilor navale pentru transport fluvial.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor