Severinul, reprezentat la nivel național de elevii Liceului I. Șt. Paulian

Ultima Actualizare: martie 20, 2023Tags: ,

Liceul Ioan Ștefan Paulian, din Drobeta Turnu Severin, a găzduit vineri, 17 martie, faza zonală a Olimpiadei Naționale de Muzică, eveniment la care au luat parte peste 160 de elevi din opt județe ale țării.
Șapte severineni talentați, majoritatea violoniști, s-au calificat la etapa următoare și ne vor reprezenta orașul la următoarea competiție, Olimpiada Națională de Muzică.

„Ne bucurăm să avem aici oaspeți din opt județe, faptul că putem să găzduim un astfel de eveniment, este o școală în care primăria a investit foarte mult în ultimii ani și pentru care avem încă două proiecte în așteptare, unul pe fonduri europene, un proiect transfrontalier România-Serbia și un altul prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Suntem pregătiți să primim oaspeți și copii talentați și în același timp ne bucură faptul că elevii Liceului de Arte Ioan Ștefan Paulian se numără printre câștigătorii acestei olimpiade. Sunt copiii noștri și trebuie susținuți. Muzica, desenul, ca și sportul sunt activități extraordinare, unde se muncește mult și pe care ne dorim să le susținem în continuare.” a transmis Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Partajează acest conținut!