Severinenii pot cere bani de la primărie pentru casarea mașinilor vechi

Severinenii care s-au înscris în programul Rabla Local își pot cere banii. Sunt așteptați la Primăria din Drobeta Turnu Severin pentru a depune documentele. Vor duce mașinile la casat și vor primi câte un cupon și vor semna contractul de finanțare.
Primăria are fonduri pentru 1.000 de rable. În program s-au înscris 560 persoane. Fiecare va beneficia de prima de casare de 3.000 lei. Aceștia nu sunt obligați să-și cumpere mașini noi, însă dacă o vor face trebuie să știe că timp de 3 ani de la obținerea banilor nu vor putea cumpăra o mașină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5.
Doar după semnarea contractului de finanțare cu primăria, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat, pentru a beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei.
Beneficiarul stimulentului de casare se angajează, conform ghidului de finanțare, că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă au desfășurat, [...]
Un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din sud-vestul României [...]
Un bărbat de aproximativ 40 de ani și-a pierdut [...]



