Severinean prins cu peste un kilogram de canabis în maşină, condamnat definitiv

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova cu respins apelul formulat de un bărbat de 35 de ani, condamnat la patru ani şi cinci luni de închisoare pentru trafic de droguri şi conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. Potrivit anchetatorilor, în maşina bărbatului, care conducea sub influența drogurilor, au fost descoperite două borcane pline cu canabis, dar şi peste 100.000 de lei. Bărbatul a fost depistat conducând sub influenţa substanţelor psihoactive în Drobeta Turnu Severin, în octombrie 2021.
„La data de 23.10.2021, în jurul orei 19:40, inculpatul a fost oprit şi depistat în trafic de către organele de poliţie, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Inculpatul a fost testat cu aparatul DrugTest, ocazie cu care s-a indicat rezultatul pozitiv la droguri din categoria canabis (THC), motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice pentru prezenţa substanţelor psiho-active”, au precizat anchetatorii.
Ulterior, în maşina bărbatului, în torpedou, au fost găsite un grinder şi un cântar electronic ce prezentau urme de canabis. În bagajul şoferului au fost găsite două borcane de sticlă, care conțineau 400 şi 800 grame de canabis. De asemenea, au fost găsite sumele de 100.695 lei şi 1.290 euro.



