Se anunţă vremuri grele în România de Paște!

Mulţi românii păstrează tradiţia şi pun carne de miel pe masa de Paşte, însă, în acest an, preţurile vor fi şi mai mari faţă de anul 2022.
Faţă de anul trecut, românii se vor vedea nevoiţi să plătească cu cel puţin 30% mai mult pe carnea de miel pe care o vor aşeza pe masa de Paşte. Deja în 2022, am avut parte de preţurile cele mai ridicate pentru această masă tradiţională din ultimii 18 ani. Acum un an, preţul la poarta fermei pentru mieii sacrificaţi era de 30-35 de lei pentru un kilogram, însă anul acesta ne putem aştepta, din păcate, la tarife de 40-45 de lei/kilogram. Aşadar, cine va dori să cumpere un miel de 15 kilograme, va trebui să scoată din buzunar între 600 şi 675 de lei.
Sursa Economica.net
S-ar putea să te mai intereseze
La Drobeta-Turnu Severin, programul estival BiblioVacanța a continuat cu o [...]
Comuna Prunișor, Mehedinți, Romania se implică activ în pregătirea evenimentului [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți – Serviciul [...]



