Scurtcircuit la un contor electric a provocat incendiu într-un apartament din Severin

Trei echipaje de pompieri au intervenit, în această dimineață, pe strada Anghel Saligny din Drobeta Turnu Severin, după ce un incendiu a izbucnit la un contor electric dintr-un apartament.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum și exista pericolul de propagare. Pompierii au reușit să stingă rapid focul și să limiteze extinderea acestuia.
Proprietara locuinței s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor și a suferit un atac de panică, fiind evaluată de medicii SMURD. Din apartament a fost evacuat și un cățel, salvat de sublocotenentul Gavrilă Mirel, care l-a readus în brațele stăpânilor.
Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric.
S-ar putea să te mai intereseze
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți anunță că emiterea primei Carte [...]
Bazinul de Înot Drobeta va găzdui, în perioada 17–18 mai, [...]
Studenții anilor I și II ai specializării Planificare Teritorială din [...]



