Scandal la o pensiune din Eșelnița: un bărbat a ajuns la spital după ce ar fi fost atacat cu spray lacrimogen

Un conflict spontan izbucnit în fața unei pensiuni din localitatea Eșelnița, județul Mehedinți, s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și transportarea unui bărbat la spital.
Incidentul a fost sesizat Poliției Municipiului Orșova în data de 11 august. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, iar în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Eșelnița, ar fi folosit un spray iritant-lacrimogen în direcția unui alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, din județul Arad.
În urma incidentului, bărbatul de 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru evaluare și tratament de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.
Ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Până la finalizarea cercetărilor și pronunțarea unei eventuale hotărâri judecătorești, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
S-ar putea să te mai intereseze
Cetatea Medievală a Severinului și Palatul Culturii „Teodor Costescu” au [...]
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți desfășoară [...]
Comuna Cireșu găzduiește, în perioada 22–23 august 2026, „Sărbătoarea Peșterii [...]



